Cum funcționează, de fapt, un transplant de păr?

Diagnostic și istoric medical

Confirmarea tipului și stabilității căderii părului înainte de a planifica orice altceva.

Această etapă există pentru a exclude cauzele pe care un transplant nu le poate rezolva, cum ar fi efluviul telogen, alopecia areata activă sau afecțiunile tiroidiene ori hormonale, înainte de începerea oricărei planificări chirurgicale. Stadializarea Norwood (sau stadializarea Ludwig/Savin, pentru cazurile difuze de tip feminin) este consemnată aici ca punct de referință pe care se construiește restul planului.

Măsurătorile zonei donatoare și ale zonei receptoare

Măsurarea densității zonei donatoare și a dimensiunii zonei care necesită acoperire.

Densitatea zonei donatoare se măsoară de obicei în unități foliculare pe centimetru pătrat, folosind tricoscopia (o scanare mărită, adesea digitală, a scalpului), care arată și câte dintre aceste unități sunt grefe cu un fir, cu două fire sau cu trei fire, informație de care depinde ulterior planul de distribuție. Zona receptoare este măsurată în centimetri pătrați totali, întrucât numărul de grefe este, în cele din urmă, rezultatul suprafeței înmulțite cu densitatea planificată, nu o cifră aleasă arbitrar.

Planul liniei frontale și al distribuției

Stabilirea poziției liniei frontale și a modului în care grefele sunt distribuite pe zone.

O linie frontală naturală nu este niciodată un arc perfect neted: ea se construiește printr-o micro-densitate neregulată, cu grefe de un singur fir plasate la distanțe deliberat variabile de-a lungul marginii frontale, densitatea crescând pe măsură ce designul avansează spre spate. La pacienții aflați într-un stadiu incipient al căderii părului, înălțimea liniei frontale este de obicei planificată conservator, mai sus decât și-ar dori inițial pacientul, tocmai pentru că procesul de cădere subiacent continuă adesea, iar o linie frontală poziționată prea jos astăzi poate părea nepotrivită cu un design care trebuie să țină cont de o recesie suplimentară, peste ani.

Tundere, pregătire și anestezie locală

Pregătirea scalpului și anestezierea atât a zonei donatoare, cât și a celei receptoare.

Un anestezic local pe bază de lidocaină, de obicei combinat cu epinefrină pentru a reduce sângerarea și a prelungi efectul anestezic, este injectat mai întâi în zona donatoare, iar ulterior în zona receptoare, atunci când începe acea etapă. Unele clinici folosesc o tehnică tumescentă, infiltrând ser fiziologic în scalpul donator în prealabil, pentru a întări țesutul, ceea ce poate face extracția mai curată și poate reduce sângerarea.

Recoltarea din zona donatoare

Extragerea unităților foliculare individuale din zona donatoare.

Fiecare unitate foliculară este extrasă cu un micropunch fin, cu diametrul de obicei între 0,7 și 1,0 mm, aliniat după unghiul subcutanat al foliculului, prin simțul tactil al operatorului. Aceasta este etapa în care poate apărea transecția (secționarea accidentală a unui folicul), dacă unghiul punch-ului este apreciat greșit, motiv pentru care viteza de extracție este un indicator slab al calității, iar echipele experimentate lucrează într-un ritm constant și calm, în loc să avanseze în grabă prin zona donatoare.

Sortarea, hidratarea și depozitarea grefelor

Sortarea grefelor în funcție de dimensiunea unității foliculare și menținerea lor hidratate și viabile în afara organismului.

Grefele sunt sortate sub mărire în unități cu un fir, cu două fire și cu trei fire și sunt păstrate într-o soluție de conservare răcită, întrucât timpul prelungit în afara organismului reduce în mod măsurabil rata de supraviețuire a grefelor. Această sortare este cea care permite punerea efectivă în practică a planului de distribuție: unitățile cu un singur fir sunt rezervate liniei frontale, iar unitățile multiple, mai dense, zonelor în care volumul vizual contează mai mult decât naturalețea la nivel microscopic.

Crearea siturilor receptoare și/sau plasarea cu implanter

Crearea deschiderilor sau plasarea directă a grefelor, într-un mod care determină densitatea, unghiul și direcția finale.

Unghiul siturilor este adaptat la direcția naturală a firelor din jur, iar adâncimea lor este apreciată cu atenție: prea mică, riscă să împiedice grefa să își stabilească alimentarea cu sânge; prea mare, riscă o textură vindecată, proeminentă și neuniformă. Densitatea realizabilă este limitată în general de alimentarea locală cu sânge, nu de cât de aproape pot fi plasate fizic siturile; țintele obișnuite sunt de aproximativ 35–45 de grefe pe centimetru pătrat la linia frontală și ceva mai puține mai spre spate.

FUE / DHI: Aceasta este etapa în care FUE și DHI se deosebesc cu adevărat: FUE creează mai întâi siturile receptoare și plasează ulterior grefele în ele, în timp ce DHI încarcă grefele într-un stilou implanter și le plasează direct, fără o etapă separată de creare a siturilor.

Plasarea grefelor

Inserarea fiecărei grefe în situl său, respectând unghiul și direcția planificate.

FUE / DHI: În FUE, plasarea urmează de obicei după crearea siturilor și se realizează cu o pensă. În DHI, plasarea are loc în aceeași mișcare cu inserarea prin implanter.

Verificarea finală și pansarea

Verificarea densității și a acoperirii în raport cu planul, apoi bandajarea sau pansarea zonelor tratate.

Îngrijirea imediată și prima spălare

Oferirea instrucțiunilor de îngrijire postoperatorie și, în funcție de protocolul clinicii, efectuarea sau explicarea primei spălări.

Somnul într-o poziție semi-ridicată, în primele câteva nopți, este recomandarea standard, menită să limiteze umflarea care altfel se poate extinde spre frunte și ochi. Primele spălări urmează de obicei un protocol specific, cu presiune redusă, folosind o soluție diluată, furnizată de clinică, și nu un duș obișnuit, întrucât dislocarea unei grefe proaspăt plasate în primele zile este unul dintre puținele riscuri cu adevărat evitabile pentru rezultatul final.